Category Archives: sarbatori

Avem oua rosii. Ce facem cu ele?

Hristos a inviat!

Primul raspuns la intrebarea aceasta este simplu: mancam cu moderatie.

Lady Io prefera ouale fierte cu lamaie, ulei de masline extravirgin, sare si piper.

O alta idee ar fi sosul de mustar facut de Lady Io: mustarul se indulceste cu un pic de miere, se freaca bine cu ulei (de data asta a fost ulei de samburi de dovleac) si apoi i se adauga patrunjelul taiat marunt.

Oricare varianta ati alege, Lady Io este convinsa ca veti fi la fel de incantati ca si ea.

Pofta buna!

Merele si cascavalul

In urma cu cativa ani, Lady Io a invatat de la verisoara ei o reteta simpla si foarte simpatica: salata de mere cu cascaval. Merge de minune cand aveti invitati si sunteti in criza de timp.

Astfel, a invatat Lady Io sa ia cascaval afumat si sa-l taie in cubulete, sa-l amestece cu niste mere acrisoare, taiate tot cubulete, iar sosul poate fi, la alegere:

– maioneza

– ulei de masline batut cu zeama de lamaie, sare si piper

– mustar amestecat cu ulei de masline, miere si lamaie (merele trebuie sa fie in cazul asta cat mai acre).

Preparerea dureaza cateva minute, iar salata are un efect foarte placut asupra invitatilor, a observat Lady Io.

Pofta buna!

Figurine din turta dulce

Buna dimineata la Mos Ajun!

Reteta turtei dulci a ramas aceeasi pe care Lady Io a folosit-o si anul trecut, cu singura diferenta ca a pus zahar normal in loc de zahar brun. De data asta, Lady Io a avut si forme.

Cu toate astea, nu s-a putut abtine si s-a apucat si de modelat cateva figurine manual.

Ingredientele suplimentare au fost ciresele confiate (pentru zambet, nasuri si globuri), precum si ornamentele din ciocolata (pentru ochi si nasturi).

Va doresc Craciun fericit! Deja Mosu’ a trecut pe-aici si v-a lasat un cadou – filmuletul de mai jos.

Stelute de Craciun

De data aceasta nu este vorba despre turta dulce cu ghimbir (gingerbread), a carei reteta o gasiti aici, ci despre stelutele de Craciun despre care Lady Io a citit aici. Cum niciodata nu a dat gres urmand retetele lui Adi Hadean, de indata a purces la treaba.

Mai intai, Lady Io a scos un pachet de unt din frigider si l-a lasat afara, timp in care s-a dus la vanatoare de bradut. Cand a ajuns acasa, a amestecat pachetul de unt (plus inca o bucatica) cu 750 de grame de faina, 5 linguri de zahar, 3/4 de plic de praf de copt, 2 oua si doua linguri de smantana acra si un praf de sare. Coaja de lamaie a inlocuit-o cu coaja de portocala, care a dat o aroma excelenta stelutelor. Pe cand amesteca toate ingredientele, Lady Io si-a dat seama ca mai e nevoie de smantanta si a mai pus o lingura si inca un pic.

Dupa cele 10 minute recomandate de framantat, Lady Io a lasat coca sa se odihneasca si s-a apucat de prajit nuca, apoi de curatat nuca si zdrobit nuca, dar si de baterea spuma a unui albus de ou. Ceea ce a durat ceva mai mult, bineinteles, nu 10 minute. Dar asta nu a daunat cu nimic. din fericire.

Lady Io a intins apoi coca si a decupat formele.

Stelutele astfel obtinute ar trebui apoi trecute, numai pe o parte, prin albus si nuca macinata amestecata cu zahar. Dar albusul nu s-a lipit absolut deloc de steluta. Dupa ce a incercat la mai multe stelute sa puna albusul cu furculita pe aluat, Lady Io a renuntat, a considerat ca albusul e doar „lipiciul” care tine nuca si pur si simplu a umezit stelutele prin albus, apoi le-a trecut prin nuca zdrobita.

La un moment dat si-a dat seama ca a uitat sa amestece zahar in nuca, asa ca l-a pus ulterior, cand stelutele erau deja in tava.

Cuptorul era deja incalzit, asa ca Lady Io a pus tava cu stelute la cuptor si a trecut la formarea altor stelute. In total, 4 tavi de stelute. Pe primele le facuse, conform retetei, groase de 1 cm.

In timp ce in bucatarie se incalzea, coca devenea insa din ce in ce mai moale si stelutele tot mai deformate. Solutia a fost simpla: Lady Io a bagat coca la frigider pentru cateva minute.

Nu au lipsit nici alte aventuri, cum ar fi spargerea galbenusului atunci cand separa albusul de galbenus pentru spuma. Dupa care rasturnarea recipientului in care se afla albusul.

Totusi, rezultatul a fost mai mult decat multumitor.


La ultima tava de stelute s-a terminat si nuca, insa Lady Io si-a amintit ca are niste bombonele decorative de ci0ocolata.

Concluziile: stelutele sunt foarte gustoase si parfumate. Sunt si foarte frumusele, asa ca ii multumesc lui Adi Hadean pentru reteta. Cine stie, poate stelutele vor deveni o traditie si in casa lui Lady Io?

Salata de cartofi si pregatiri de Craciun

Sa incepem cu pregatirile:

– reteta de turta dulce a ramas aceeasi ca si anul trecut, pentru ca rezultatele nu au fost numai gustoase, ci si foarte haioase. Anul asta insa, Lady Io este pregatita si cu forme felurite, pe care are de gand sa le incerce zilele astea.

– pregatirea de Craciun se face si cu fapte bune, asa cum face Adela. Dupa ce a strans diverse lucruri pe care le-a dus copiilor de la Valea Plopului, acum se zbate sa stranga cate ceva pentru niste copii dintr-un orfelinat din Bucuresti. Detalii gasiti aici.

Bun, si acum sa vorbim despre salata de cartofi, numai buna pentru cei care postesc zilele astea.

In vreme ce cartofii fierbeau in coaja, Lady Io s-a apucat de spalat si taiat restul ingredientelor: castraveti, masline kalamata carora le-a scos samburii, ceapa rosie si ardei kapia.

La asemenea ingrediente, trebuia facut si un sos: Lady Io a pus intr-o ceasca ulei extravirgin de masline, otet balsamic, un pic de apa, sare, piper, ierburi de Provence (cimbru, rozmarin, oregano, busuioc) si a amestecat bine pana cand sosul a devenit omogen.

A turnat apoi sosul peste cartofii fierti curatati si taiati, deja amestecati cu restul ingredientelor.

Pofta buna!

 

Mucenici moldovenesti (nu sunt de post)

Astazi facem mucenici moldovenesti. Cu toate ca in familia ei nu se fac astfel de mucenici, Lady Io le-a prins gustul de la o nasa priceputa in ale cozonacilor si mucenicilor.

Reteta de mai jos este primita de la Teo, anul trecut primii mucenici incercati de Lady Io dupa aceasta reteta au iesit foarte buni:

– 1 Kg de faina

– 250 g de zahar

– 200 g de unt

– 4-6 oua

– 1/2 l de lapte

– 30 g de drojdie proaspata

– vanilie, coaja de lamaie si de portocala rasa

Se bat ouale. Zaharul se topeste in 1/4 l de lapte, apoi se adauga peste ouale batute, impreuna cu untul.

Acest amestec se framanta cu faina, drojdia, restul de lapte si aromele. Se lasa la dospit pana cand isi dubleaza volumul.

Modelam aluatul in forma de opturi si le punem la cuptor.

Incercam cu o scobitoare pentru a vedea daca sunt gata: daca de scobitoare inca se mai lipeste aluatul, inseamna ca mucenicii nu sunt copti inca. Atentie de asemenea sa nu se arda pe fund!

Cand sunt gata, se scot din cuptor si se lasa la racit, in timp ce se alcatuieste sosul dulce pentru unsul mucenicilor: miere lichida (se poate topi daca s-a zaharisit in baine-marie), amestecata cu nuca prajita si zdrobita.

Lady Io prefara sa faca si mai lichid acest sos, pentru a insiropa mucenicii. Asta inseamna ca mai adauga apa fierbinte si scortisoara. Astfel, mucenicii vor fi mai aproape de scopul lor: acela de a aminti de cei 40 de mucenici din Sevastia sarbatoriti astazi, care au fost lasati in mijlocul unei nopti de iarna intr-un lac inghetat, oprimati pentru credinta lor.

Astazi se termina si zilele Babelor. Ieri a fost baba lui Lady Io, care prefera sa creada ca ninsoarea inseamna ceva bun.

Spre seara, daca mucenicii ies bine, Lady Io revine cu poze.

Later edit: Mucenicii au fost foarte buni, iata si poza cu rezultatul:

Turta dulce (gingerbread) de Craciun

In Ajun de Craciun, Lady Io s-a gandit sa faca ceea ce visa de multa vreme: omuleti de turta dulce.

De gasit o reteta nu a fost greu, in GoodFood tocmai ce aparusera ceva omuleti haiosi, cu zambete din fructe confiate. Mai greu a fost de gasit ghimbirul macinat, acel ingredient care-i da acestei prajituri numele englezesc, un condiment care totusi nu este foarte popular in Romania. Se gaseste la Plafar ghimbir macinat, a aflat Lady Io int-un tarziu.

Lady Io a folosit un pic alte cantitati decat cele din revista, pentru ca a vrut sa foloseasca un pachet intreg de unt. Deci:

– 200 de grame de unt

– 140 de grame de zahar brun

– 1/2 kg de faina

– 4 linguri de miere

– 3 lingurite de ghimbir macinat

– 1 lingurita de scortisoara + un sfert de lingurita de cardamom

– 1 varf de cutit de boia iute

– o jumatate de plin de praf de copt

– un praf de sare

Mai intai si mai intai, Lady Io a aprins focul in cuptor, pentru a fi deja incalzit la terminarea omuletilor. Apoi, exact ca-n reteta, a pus untul, zaharul si mierea intr-o cratita pe foc si le-a topit. Intr-un vas separat, a amestecat faina, praful de copt, ghmbirul macinat, boiaua iute, scortisoara, cardamonul si praful de sare.  Apoi a amestecat cele doua compozitii, rezultand un fel de aluat dens si cremos, pe care l-a lasat pe balcon la racit.

Apoi a luat aluatul racit, a facut mici gogoloaie pe care le-a intins si a decupat cu cutitul si cu paharul tot felul de figurine (exista si forme de metal, insa Lady Io nu avea asa ceva, astfel incat aproape totul a fost handmade). Asta in ciuda faptului ca ultima tentativa de a face ceva de mana nu fusese chiar o reusita, cel putin din punctul de vedere al echilibrului.

In tavi acoperite cu hartie de copt, micutele figurine au fost puse la cuptor.

Dupa toate acestea, reteta zice ca un pic de zahar pudra amestecat cu cateva picaturi de apa ar fi numai bune de decorat figurinele. Lui Lady io nu i-a reusit aceasta incercare, insa figurinele erau suficient de expresive si fara a fi decorate.

Craciun fericit!