Monthly Archives: Mai 2010

Istanbul

Lady Io spera ca o veti ierta pentru absenta prelungita. Si in semn de impacare, va aduce plocon de la inalta poarta fotografii cu minunate capodopere.


Aflati de aici aventurile lui Lady Io cu CFR-ul si cum a reusit sa ajunga in cele din urma la Istanbul.

Anunțuri

Pui cu naut

Lady Io are o adevarata pasiune pentru naut in ultima vreme, ati remarcat?

Pentru aceasta mancare a folosit:

– piept de pui

– 7 spices (mix de condimente arabesti)

– ulei de masline extravirgin

– vin

– sare, piper, pul biber (ardei iute rosu zdrobit)

– ceapa si usturoi verde

– naut la conserva

Pieptul de pui a fost taiat in cubulete si apoi scufundat intr-o marinata alcatuita din ulei de masline, vin, condimente, usturoi verde. Puiul a fost lasat la marinat cam o ora in frigider.

Lady Io a calit cu apa si ulei ceapa verde, apoi a adaugat puiul cu tot cu marinata.

In timp ce puiul se face in tigaie, amestecat din cand in cand pentru a nu se lipi, Lady Io a fiert nautul cu condimente.

Finalul a fost unul fericit si gustos.

Pofta buna!

PS: Va invit sa cititi o noua cronica de restaurant pe Bucurestiul de vis: Divan, restaurant cu specific turcesc.

Salata de fasole

Ce faci cand vrei sa faci un hummus, iti trimiti perechea la supermarket si se intoarce victorios cu doua cutii de naut care se dovedesc a fi de fapt fasole?

Nu mare lucru, te apuci sa o gatesti.

Mai intai pui fasolea sa fiarba in zeama ei, insotita de niscaiva mirodenii (ierburi aromatice, piper zdrobit, pul-biber).

In timp ce astepti sa dea un clocot, te apuci sa tai  ceapa si usturoiul verde.

Iei fasolea de pe foc, o zdrobesti nu prea tare, o amesteci cu ceapa, usturoi, patrunjel, dar si cu un ardei rosu.

Pofta buna!

1 mai muncitoresc, Istanbulul si ciorba de linte cu bulgur

In urma cu vreo trei ani, Lady Io se afla la Istanbul chiar de 1 mai. Nu stiu daca ati fost vreodata atenti la stirile din aceasta zi. Este ziua in care in fiecare an Istanbulul este invadat de miscarile sindicale.

In ziua aceea, Lady Io impreuna cu Sir Io si niste amici au luat vaporasul pentru a traversa pe partea asiatica a Istanbulului. La intoarcere, au avut surpriza sa constate ca vaporasul nu mai mergea, din motive de miscari sindicale. Podurile erau blocate de politie, iar lumea astepta pe mal sa ajunga inapoi pe partea europeana.

Dupa vreo ora lucrurile au reintrat in normal, Lady Io and co s-au intors la hotel si au plecat mai departe in calatoria lor, de data aceasta spre Grecia.

O astfel de intamplare face ca aceasta zi sa fie de neuitat, de aceea Lady Io sarbatoreste 1 mai muncitoresc cu o mancare tipic turceasca: supa de linte cu bulgur, cunoscuta si sub numele de Ezo Gelin Çorbası.

A folosit:

– doua conserve de linte

– o ceasca de bulgur (grau zdrobit)

– 4 rosii proaspete, curatate de coaja si taiate cubulete

– un ardei rosu

– o ceapa

– 2-3 catei de usturoi

– 7 spices (condimente arabesti)

– piper negru zdrobit

– sare

– pul biber (ardei rosu iute uscat si maruntit)

– menta uscata

– o lingura de ulei extravirgin de masline

– apa

Pentru inceput, Lady Io a calit ceapa si usturoiul.

A adaugat apoi rosiile.

Imediat ce au inceput sa fiarba, a adaugat lintea si bulgurul.

Apoi apa si condimentele.

Le-a lasat sa fiarba putin, apoi a luat supa de pe foc si a omogenizat-o cu mixerul. A pus apoi ardeiul rosu taiat in bucatele si a mai dat doar un clocot. In farfurie a mai presarat un pic de menta uscata. Se adauga si lamaie in farfurie.

Pofta buna!

PS Pentru cei interesati, o noua cronica de restaurant bucurestean poate fi gasita pe Bucurestiul de vis: St. George, restaurant cu specific unguresc din centrul vechi.